Ceva periculos
Motto:" Farfuridi: (luând vânt) Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64... Ştim, oricine dintre noi ştie ce este 64, să vedem ce este plebicistul... (cu tărie începând fraza.) Plebicistul!..."
(Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, Actul III, scena 1)
Heh, bineînţeles că am fost să votez, până la urmă. Şi am făcut asta pe ultima sută de metri, căsăpind vijelios cina în oraş pentru cel mai batjocorit motiv al circului general din ultimele două luni, pe puţin.
Tăcerile de izolator electoral neinteresând pe nimeni - mă amuză, de-altfel, să constat de fiecare dată cum sictirul se dovedeşte solubil în realitatea imediată fix în momentul ştampilei . Pot doar scrie aici şi fără farmec: nu am votat cum mă aşteptam. Restul nu are nicio importanţă - e o alegere fără suflet şi fără chef, punct.
Nu sunt foarte fericită de ea; de-aia probabil că nici nu m-a entuziasmat perspectiva ieşitului din casă. Mai bine trei ceasuri cu Gracq şi Farghestanul, de control afectuos.
***
Motivul pentru care te hotărăşti totuşi să arunci brusc şervetul cinei e cel referendar. Răspopitei i se pare bizară tocmai asurzitoarea linişte ce i-a învăluit miza, care numai nevinovată nu era.
Pe gustul meu, votul cenzitar e singura soluţie viabilă - mateină, dandy, elegantă şi da, reacţionară - cu putinţă în ipoteza eşecului democraţiei directe şi proporţionale. Principatele fiind însă ce sunt, asta ar însemna să avem drept mari electori pe Poponeţ, pe Columbeanu, pe Bote, pe EBA, pe ...heh, mai înşirăm mult?
Nu e cazul, CQFD donc.
Antipatia pentru Parlament se cunoaşte. Este un sindrom normal şi explicabil prin înlocuirea oligarhiei de serviete stacojii cu o alta, genealogic strict fidelă şi atavică par ailleurs, ce poartă brăţara de aur a corupţiei pe bani şi urechelniţă fără fir. Platitudinea desbaterii ascunde destul de stângaci tocmeala prealabilă, simonia dregătorească şi porcăria prostitută a indiferenţei de sistem. Cu vigoare şi tupeu, praxisul despoaie teoria de alegorie: şi asta e foarte grav şi foarte trist, fireşte.
Dar a reduce numărul de parlamentari, cu samavolnică bună ştiinţă, de la o cotă rezonabilă înspre nanismul aplaudac este o jignitoare ticăloşie. Majorităţi mai lesne controlabile, subreprezentare a nevoilor de circumscripţie: fenomenul e strict simetric transformării salonului de recepţie în salon de pedichiură.
Apoi, povestea parlamentului unicameral este o aberaţie plutocratică. Am pentru ideea de Senat o afecţiune profundă, apostolică şi romană: dispariţia camerei a doua e o mare mârşăvie lipsită de tradiţie, educaţie şi eleganţă. Şi să se cheme cum: Divanul Trebilor Dinăuntru? Asta face fanariot. Marea Adunare Naţională? Asta face NKVD.
Este mult mai al naibii decât credem. Este furtişag ordinar de tarabă, numerar pierdut într-o duminică fără cafele şi împuţenie de birt.
Eu, nu. Dar trei sferturi neatente de masă electorală, da. Inexplicabil.
Motivul pentru care te hotărăşti totuşi să arunci brusc şervetul cinei e cel referendar. Răspopitei i se pare bizară tocmai asurzitoarea linişte ce i-a învăluit miza, care numai nevinovată nu era.
Pe gustul meu, votul cenzitar e singura soluţie viabilă - mateină, dandy, elegantă şi da, reacţionară - cu putinţă în ipoteza eşecului democraţiei directe şi proporţionale. Principatele fiind însă ce sunt, asta ar însemna să avem drept mari electori pe Poponeţ, pe Columbeanu, pe Bote, pe EBA, pe ...heh, mai înşirăm mult?
Nu e cazul, CQFD donc.
Antipatia pentru Parlament se cunoaşte. Este un sindrom normal şi explicabil prin înlocuirea oligarhiei de serviete stacojii cu o alta, genealogic strict fidelă şi atavică par ailleurs, ce poartă brăţara de aur a corupţiei pe bani şi urechelniţă fără fir. Platitudinea desbaterii ascunde destul de stângaci tocmeala prealabilă, simonia dregătorească şi porcăria prostitută a indiferenţei de sistem. Cu vigoare şi tupeu, praxisul despoaie teoria de alegorie: şi asta e foarte grav şi foarte trist, fireşte.
Dar a reduce numărul de parlamentari, cu samavolnică bună ştiinţă, de la o cotă rezonabilă înspre nanismul aplaudac este o jignitoare ticăloşie. Majorităţi mai lesne controlabile, subreprezentare a nevoilor de circumscripţie: fenomenul e strict simetric transformării salonului de recepţie în salon de pedichiură.
Apoi, povestea parlamentului unicameral este o aberaţie plutocratică. Am pentru ideea de Senat o afecţiune profundă, apostolică şi romană: dispariţia camerei a doua e o mare mârşăvie lipsită de tradiţie, educaţie şi eleganţă. Şi să se cheme cum: Divanul Trebilor Dinăuntru? Asta face fanariot. Marea Adunare Naţională? Asta face NKVD.
Este mult mai al naibii decât credem. Este furtişag ordinar de tarabă, numerar pierdut într-o duminică fără cafele şi împuţenie de birt.
Eu, nu. Dar trei sferturi neatente de masă electorală, da. Inexplicabil.
***
Să nu am dreptate, deci. Să nu se dea pedeleul de trei ori peste cap şi să se facă PRI. Să nu mai avem încă cinci ani de sindrom puerperal: este epuizant să nu ştii cui să dai mai departe hârtia pentru care tu ai vorbit la telefon până la vomă, este jignitor să ţi se spună da, dar nu mai ştiu cât mai stau pe aici, în post.
Să nu am dreptate, punct.
PS: Şi gata cu agorele, cum nu ne stă în fire. Vedem ce mai scoatem mâine dimineaţă: poate strada Cometa, poate chiar ceva atenian, poate amândouă. Graţie gogoriţelor de criză, mă aşteaptă trei zile de lucru şi zece de şomaj tehnic, iresponsabile şi plimbăreţe. CQFD, par ailleurs.
Urgent nevoie de isprăvit răspărul orelor de dormit. Zilele subterane - nu bun, heh.
Later edit: Nimic de la Mamlouka, deocamdată. Hum, mâine sun carrément. Slavă domnului, n-avem niciuna vize prohibitive în rândul ăsta de ausweisuri.
Ah. Şi de făcut ordine în sertarele tejghelei mâine dimineaţă. Lipsesc fix astea de octombrie - şi merită, pentru că ne întoarcem la ele înainte de flâneria franţuzească.
Să nu am dreptate, punct.
PS: Şi gata cu agorele, cum nu ne stă în fire. Vedem ce mai scoatem mâine dimineaţă: poate strada Cometa, poate chiar ceva atenian, poate amândouă. Graţie gogoriţelor de criză, mă aşteaptă trei zile de lucru şi zece de şomaj tehnic, iresponsabile şi plimbăreţe. CQFD, par ailleurs.
Urgent nevoie de isprăvit răspărul orelor de dormit. Zilele subterane - nu bun, heh.
Later edit: Nimic de la Mamlouka, deocamdată. Hum, mâine sun carrément. Slavă domnului, n-avem niciuna vize prohibitive în rândul ăsta de ausweisuri.
Ah. Şi de făcut ordine în sertarele tejghelei mâine dimineaţă. Lipsesc fix astea de octombrie - şi merită, pentru că ne întoarcem la ele înainte de flâneria franţuzească.
